Site din reteaua Titirez.ro
0310.051.507Fruntaşii celor trei segmente comerciale ale pieţei imobiliare formaţi până în 2009 păreau de neîntrecut odată cu instalarea crizei, însă aceştia au fost detronaţi într-un timp record de investitori greu de depăşit.
ImoConnect este un eveniment live, unde persoanele interesate să achiziționeze proprietăți imobiliare se întâlnesc față în față cu dezvoltatorii imobiliari.
Companiile care activează în sectorul construcţii şi imobiliare prezintă în continuare cel mai ridicat risc de credit, rata împrumuturilor neperformante ajungând în acest caz la 24% la finele lunii iunie.
Românii încă văd asigurarea locuinței ca o taxă. Mai grav este că respectiva taxă urmează să se mărească substanțial.
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele opt luni ale acestui an, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 11,1%, respectiv cu 11,4%, faţă de perioada similară a anului tr
Endava, una dintre companiile de servicii IT cu cea mai rapidă creștere din regiune, cu peste 2.400 de angajați la nivel de grup, având sediul central în Londra, birouri în New York, Atlanta, Frankfurt și centre de livrare în România, Moldova, Macedonia
România a atras, în primele nouă luni ale anului, tranzacţii imobiliare în valoare de 600 de milioane de euro, fapt care a adus ţara noastră pe locul trei în regiune, în ceea ce priveşte piaţa imobiliară. Ţara noastră a fost surclasată de Cehia şi Polonia
Firma care deţine AFI Mall Cotroceni din Capitală, directorul economic şi contabilul şef ai societăţii au fost trimişi în judecată pentru evaziune fiscală, prejudiciul produs bugetului Primăriei Sectorului 6 fiind de aproximativ 4,6 milioane de euro.
Preţurile la locuinţele din România au scăzut cu 1,1% în trimestrul II din 2015, comparativ cu precedentele trei luni, acesta fiind cel mai semnificativ declin înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor publicate, joi, de
Într-o perioadă în care dobânzile anuale la depozitele în lei au scăzut sub 2%, iar fondurile monetare oferă randamente de circa 3% pe an, achiziţia unui apartament cu scopul închirierii este cea mai viabilă opţiune pentru un investitor pe termen lung.