Site din reteaua Titirez.ro
0310.051.507Fondul american Blackstone, cea mai mare companie de investiţii alternative din lume, se află în proces de vânzare a spaţiilor de depozitare acumulate în ultimii cinci ani prin intermediul Logicor, inclusiv patru parcuri logistice şi peste 100 hectare de
Oferta de locuinţe cu un preţ minim de 100.000 de euro din Bucureşti a crescut cu 30% în decurs de un an, de la o pondere de un sfert din totalul locuinţelor scoase la vânzare în oraş s-a ajuns la o pondere de o treime, potrivit unei analize realizate de
Rahova, Berceni, Crângaşi sau Colentina sunt cartierele bucureştene în care achiziţia unui locuinţe prin credit, cu scopul închirierii, este cea mai rentabilă. Împrumuturile luate pentru o investiţie imobiliară în aceste zone se sting din chirii în circa
Peste 60 de ansambluri rezidențiale noi se află în construcție și/sau în proces de vânzare în zona de nord a Capitalei, potivit firmei imobiliare Nordis. Cele mai multe proiecte se află în zone precum Barbu Văcărescu – Floreasca, unde s-au dat inaugurat d
Cei care, anul acesta, vor să investească într-un imobil sunt îndemnați să o facă repede, întrucât atât prețurile pentru chirie, cât și cele pentru cumpărarea unei locuințe își vor continua să crească, potrivit unei analize realizate de RE/MAX, liderul mo
Compania rezultată din fuziunea între fondul de investiții NEPI și sud-africanii de la Rockcastle va fi listată pe bursele din Johannesburg și Euronext Amsterdam până la jumătatea lunii iulie a acestui an.
Actorii activi pe piaţa imobiliară locală listează printre principalele riscuri asociate afacerilor lor gradul de sustenabilitate al măsurilor guvernamentale, criza forţei de muncă şi intervenţia statului pe piaţa liberă.
Compania suedeză Skanska a anunţat că va amenaja, în premieră pentru piaţa românească, o pistă de alergare pe acoperişul primei clădiri de birouri pe care o construieşte în cadrul proiectului Campus 6 din zona Politehnica a Bucureştiului.
După ce, acum mai puțin de un deceniu, România experimenta o bulă imobiliară al cărei epilog a fost și o prăbușire rapidă și dureroasă a pieței locuințelor, sectorul rezidențial pare că trăiește acum o nouă perioadă de glorie. Cererea pe piață e
In avalansa dezvoltarilor imobiliare, in care a inceput sa se puna tot mai mult accentul pe eficienta energetica, proiecte sustenabile, zone cheie si chiriasi multumiti, investitorii imobiliari cauta sa gasesca noi oportunitati de dezvoltare in zone cheie